Care este legatura dintre Coaching si Credinta
Coachingul este un domeniu despre A FI si A FACE care ne ajuta in dezvoltarea noastra.
Paradoxal, coaching-ul nu este o metodologie si abordare noua, moderna. Putem spune ca “discutia socratica” prin adresarea intrebarilor potrivite isi ajuta discipolii sa descopere adevarul, a fost un demers de tip coaching.
Sub acest nume (coaching = antrenor), metoda coaching-ului s-a nascut in sport. Observatia esentiala a fost ca sportivii au rezultate mai bune atunci cand sunt confruntati cu intrebari deschise despre cum isi pot imbunatati performanta versus abordarea in care antrenorul le oferea solutii pentru “corectare”.
Astazi, Federatia Internationala de Coaching (ICF) – defineste coaching-ul drept “un parteneriat care accelereaza ritmul de invatare al clientului, performanta si progresul acestuia in plan personal si profesional”.
O alta definitie a European Coaching Institute (ECI) – “un proces care il ajuta pe client sa renunte la ceea ce este acum pentru a deveni cine isi doreste sa devina”. Astfel coaching-ul este trans-formare, un proces de invatare prin re-definire.
Altfel spus si in opinia mea, coaching-ul este o calatorie catre sine si o trecere, o evolutie la un nivel de constiinta ridicat. Coach-ul ESTE impreuna cu clientul si, aparent, NU FACE nimic pentru acesta. Si, paradoxal, A FI, intr-un fel stiut foarte bine de coach, provoaca in client dorinta si putinta de A FACE.
Coaching-ul mai este dialog. O comunicare profunda si speciala, asemeni unei spovedanii, sustinuta prin ascultare activa si utilizarea intrebarilor potrivite. Este un proces de constientizare si responsabilizare in care clientul se orienteaza catre solutii si viitor.
*******
Credinta este acel motor ce te face sa cauti, sa speri, sa descoperi, sa traiesti. Viata este creatie. Si isi pierde din frumusete si gust atunci cand omul inceteaza sa mai creeze. A-ti trai viata inseamna a avea credinta ca si tu poti, ca si tu contezi, ca totul este la locul lui in Univers. A cunoaste ce este in interiorul tau, te va ajuta sa descoperi intreg Universul. Este o calatorie ce nu pare sa aibe sfarsit, dar care este plina de suspans, pasiune, bucurie si trairi variate.
Va invit sa deveniti fiinte spirituale in acest sens, sa priviti in interior, si nu in exterior, sa traiti ceea ce sunteti, ceea ce spuneti, ceea ce faceti si sa renuntati la alte masti care pacalesc mintea omului.
A trai cu tine autentic inseamna sa existe legatura intre ceea ce GANDESTI, ceea ce SPUI, ceea ce SIMTI si ceea ce FACI.
Legatura dintre Coaching si Credinta este calatoria catre sinele autentic si evolutie la un nivel de constiinta ridicat. A FI si A FACE (A-TI FACE) o viata implinita.
Cu iubire si daruire,
Mihaela A.