Testimoniale

O recomand cu încredere pe Mihaela. Este calmă, caldă, implicată și în permanență prezentă pentru tine. Cu ajutorul ei, am reușit, într-un timp relativ scurt, să-mi îndeplinesc niște obiective semnificative și să-mi demonstrez că POT.

Cristina Malaeru

Mihaela este o persoana profesionista cu un stil de abordare rational si empatic foarte bine definit. Vine mereu cu intrebari si perspective ce aduc revelatii legate de talentele inascute si cum putem sa le folosim ca sa facem o schimbare in cariera.

Alex Pepine

A fost o experiență foarte plăcută cu Mihaela, întrebările potrivite te ajuta sa descoperi ce ai tu nevoie de fapt. Eram foarte confuză in ce direcție s-o iau pe plan profesional, iar Mihaela m-a inspirat 🙂 O recomand cu drag!

Diana S.

O experiență mai mult decât minunata cu doamna Mihaela Avram, din toate punctele de vedere! Deși în timp foarte scurt, a făcut tot posibilul să găsească o portiță de întâlnire conform programului nostru, iar întâlnirea a fost… “solară”! Caldă, prietenoasă, a făcut din ședința cu fiica mea, adolescenta, o întâlnire extrem de plăcută și benefică! Timpul a părut extrem de puțin în comparație cu plăcerea și dorința de a continua discuția!!! Vă mulțumim, doamna Avram și cu siguranță repetăm experiența într-un fel sau altul.

Irina M.

„Este minunata Mihaela! Calma, dedicata, o adevarata profesionista. Cu ajutorul ei, am reusit sa raspund la obiectivul setat in prima sedinta impreuna: sa am un plan de cariera in acord cu cine sunt eu. M-a ajutat sa ma descopar prin ghidare pas cu pas, prin crearea conexiunii atat de necesara intr-un astfel de proces si mai ales prin crearea unui cadru de incredere reciproca. Un singur cuvant pentru tot acest proces de explorare si descoperire: revelator!”

Violeta Codreanu

Stilul de coaching al Mihaelei este unul foarte interesant prin faptul că este prezentă și reală în conversație. Practică foarte bine ascultarea activă, pune întrebările potrivite care ating substratul problemei cu scopul de a descoperi adevăratul motiv pentru care există un blocaj sau o dificultate. M-au impresionat calmul și pasiunea cu care vorbește despre oameni și dorința ei de a ajuta persoanele care își doresc o schimbare în viața lor.

Cristi Mazilu

„Recomand cu încredere ședințele de coaching cu Mihaela! Este implicată, oferă soluții reale și te ajută să îți îndeplinești obiectivele într-un mod minunat! Am crescut dpdv personal și profesional alături de Mihaela! Este calmă, pozitivă și găsește cele mai bune soluții în situații limită!”

Alida Paise

Recomand din toată inima! Datorită ei am reușit să văd limpede care este chemarea mea vocațională și pot spune că sunt pregătită din toate punctele de vedere. Sfaturile pe care mi le-a dat și susținerea ei sunt unice. Mihaela este o persoană caldă, plăcută, care știe cum să te facă să te simți bine si cu o energie potrivită.

Alexia Ilie

O recomand cu toată căldură pe Mihaela. Este concisă, meticuloasă, foarte profesionistă în ceea ce face, și în modul ei de lucru, te imputernicește pe tine să devii o versiune mai bună a ta. De asemenea este foarte intuitivă și reușește să îți aducă zâmbetul pe buze prin surprizele spontane.

Madalin Radu

Întâlnirea mea cu Mihaela Avram a fost o surpriză extraordinară venită într-un moment cenușiu.
Când ajungi să nu mai crezi în oameni, atunci Dumnezeu îți arată că greșești !
Mihaela a fost mesagerul care a primit ghidajul pentru că are credința, pasiunea și aptitudinile necesare.
Mulțumesc Mihaela, am primit un cadou care va rămâne cu semnificație deosebită !

Virgil S.

Am cerut ajutorul Mihaelei intr-un moment in care ma simteam blocata din punct de vedere profesional. Ea m-a ajutat sa imi dau seama care sunt calitatile si abilitatile mele, cum sa le pun in valoare si care sunt profesiile in care as putea sa le folosesc si care mi-ar aduce cea mai mare satisfactie. Calatoria de auto-descoperire a fost una foarte revelatoare si am invatat mult despre mine prin discutiile si exercitiile din timpul sedintelor.

Maria Maciuca

O recomand cu incredere pe Mihaela Avram! Inca din primul workshop pe care l-am avut impreuna am reusit sa-mi clarific unele obiective profesionale in urma unor discutii cat se poate de lejere

Mihai Gheorghe

Mihaela este alegerea ideala dacă sunteți în căutarea unui coach. Are o energie aparte, mult entuziasm, te susține cu multă căldură și devotament în acest proces unic de autocunoastere. O recomand din toată inima,un profesionist și un om deosebit!

Luiza Crivat

Recomand lucrul cu Mihaela. Reușește să creeze, prin atitudinea sa încurajatoare și exercițiile selectate, un spațiu sigur pentru explorare și descoperire.

Alexandra Laibăr

Am avut o experienta uimitoare in cadrul sesiunii de coaching. Inainte de sesiune eram in cautarea unui echilibru intre viata personala si profesionala si aveam momente cand ma simteam coplesita. Coach-ul a fost profesionist si atent la nevoile mele. Recomand cu drag.

Roxana C.

Recomand din suflet coaching-ul in cariera cu Mihaela! Pana sa lucram impreuna, eram intr-o alergare continua spre viitor, presarata de convingeri limitative, judecata si certuri de sine.  Acum sunt pe un drum pe care il cautam de mult, al cunoasterii si iubirii de sine, drum pe care nu mai alerg, ci merg lin, cu incredere, rabdare si acceptare. Pe acest drum, alaturi de mine e Mihaela, oferindu-mi ascultare, intrebari pline de esenta, calm si transparenta. Apreciez energia si emotia din timpul sedintelor noastre si apreciez faptul ca Mihaela a identificat si a inteles ce este important pentru mine si ma vede exact asa cum sunt.

Simina Ichim

Coachingul de cariera oferit de Mihaela este motivant si te imbie la actiune. Asa a fost pentru mine. Mihaela este un trainer dedicat, pe care te poti baza pentru sfaturi/idei revelatoare despre propria persoana. Sesiunile pe care le-am urmat m-au ajutat sa-mi constientizez plusurile dar si lipsurile, ori, acele lucruri pe care trebuie sa le ‘lucrez la mine’, iar aceasta descoperire de sine in incercarea de a-ti gasi adevarata pasiune este un succes. Coaching-ul de cariera al Mihaelei este de succes. Cu drag, Mirona Dobrin”

Mirona Dobrin

Era o vreme in viata mea in care simteam ca mi-am pierdut pofta de viata.
Acelasi job toxic care nu ma ducea nicaieri, aceeasi rutina care parca ma seca de viata.
Intr-o zi am vazut un anunt cu o sesiune gratuita de coaching, citisem anterior despre coaching …asa ca am indraznit. De ce nu …nimic de pierdut.

Am fost captivat de proces inca din primele minute…ce a urmat imi defineste viata de acum.

Mi-am schimbat job-ul, fac exact ceea ce imi place, castig mult mai mult si mi-am recapatat total pofta de viata. Multumiri si respect!

Lucian Maruntelu

Am initiat procesul de coaching din nevoia de a afla mai multe despre mine. De la prima sedinta, am simtit ca pot avea incredere in coach.

De ceva vreme, doream sa obtin o schimbare in ceea ce priveste cariera, dar nu reuseam sa fac niciun demers.

Perioada de coaching mi-a daruit multa incredere si forta ca pot sa imi indeplinesc dorintele, ca ceea ce imi doresc capata sens.

Am avut permanent  suportul coach – ului, fiecare exercitiu, fiecare tema a reprezentat un real suport pentru mine. Mi-au adus incredere, speranta, intelepciune.

Ma gandesc ca pe viitor sa apelez oricand simt nevoia de ajutor, cu incredere in sprijinul ce urmeaza a fi primit.

Mi-am ordonat prioritatile si obiectivele, in special in ceea ce priveste cariera dar si viata personala.

Adina Popescu

Dacă ești debusolat,
Ori daca te-ai izolat,
Si iti pare meseria,
Mai grea ca Academia,
Sau de nu iti mai convine,
Fa ceva doar pentru tine,
Si roag-o pe Mihaela Sa-ti salveze cariera.

Dacă încă n-ai aflat,
Ea e coach adevarat
Briefing, coaching, education
Training, support, Motivation
Doar cu acest ajutor Iti vei clădi VIITOR!

Nu rata acest moment
Bucura-te de prezent
Apuca-te de proces
Dacă vrei să ai success
Si crede-mă pe cuvant
Ai nevoie de-un avant
SUN-O! Nu mai astepta,
Pe Avram Mihaela.

Alina Luca

Programul Munca si Viata din Pasiune a fost revelator pentru mine, au urmat multe transformari in toate ariile vietii, inca mai lucrez cu mine, iar Mihaela imi este alaturi in continuare. Am cunoscut oameni minunati, care m-au ajutat sa cunosc alti oameni de care aveam nevoie, cu unii am ramas prieten, cu unii am initiat alte proiecte si stiu sigur ca vom realiza lucruri uimitoare. Trecem printr-o perioada dificila, iar Mihaela a avut initiativa sa ne stranga in online. Iar am cunoscut oameni noi si am revazut pe altii din intalnirile trecute. Pentru mine intalnirea asta a fost ca o gura de aer, am comunicat, m-am exprimat, am ras, am tras concluzii, mi-am luat notite, ba chiar am incropit un mic ghid de supravietuire, pentru mine si apropiatii mei. Mihaela este magica, imparte zambete, experiente, creeaza comunitati, legaturi stranse, vine ca un un bun vestitor ca viata merge inainte, ca e nevoie sa fim prezenti, constienti, recunoscatori pentru ceea ce avem si ce putem crea.

Multumesc Mihaela!

Victor Scarlat

Cu sigurata o recomand pe Mihaela oricarei persoane care are nevoie de consiliere in cariera. Pe tot parcursul sedintelor a avut grija sa revina constat a telurile stabilite de la inceput. A fost foarte implicata in tot procesul si atenta la detalii pe care a putut mai apoi sa le conecteze impreuna si sa ma ajute sa imi formez propria viziune. Pe langa instrumentele profesionale si ‘planul de lectii’ pe care le pune la dispozitie, cred ca cel mai valoros lucru pe care il aduce Mihaela la fiecare sesiune este atentia ei si dedicarea pe care o ofera fiecarui individ. Chiar pot spune ca m-am simtit vazuta si incurajata. Multumesc mult!

Mădălina Morar

Am lucrat cu Mihaela o sesiune de identificare a vocatiei si misiunii, chiar dupa instaurarea izolarii la domiciliu, asa ca am facut-o online. Aveam initial un regret, sincer, pentru ca nu ne putem vedea fizic, insa totul a decurs atat de natural si frumos, ca si cum am fi fost fata in fata. A fost o joaca, cea mai placuta sesiune de coaching facuta vreodata! Mihaela este talentata si calda, are rabdare si tehnici sa te conduca foarte lin prin etapele sesiunii. Recomand cu toata caldura sa incercati, chiar si daca nu doriti neaparat o schimbare in cariera, este un mod nemaipomenit de a te cunoaste mai bine, de a-ti descoperi talente sau a confirma ceva ce banuiai doar. Iar in momentele pe care le traim acum, poate fi chiar foarte folositor.

Liliana Dogioiu

De ce o recomand pe Mihaela Avram? Pentru rabdarea cu care alege sa abordeze fiecare aspect al omului cu care interactioneaza, in functie de nevoile fiecaruia, pentru intrebarile potrivite, ca raspunsurile sa vina simplu si usor oricat de dificil pare pe moment. Mihaela este ghidul care te conduce prin intelegere de sine si de acolo te sustine energetic, emotional si moral, astfel se deschid porti pe care pana atunci nu le vedeai si raspunsurile apar. Are un dar magic si te conduce prin intuitie usor si in siguranta catre ceea ce cauti sa intelegi. Asta a insemnat pentru mine inca de la inceput interactiunea cu Mihaela, am pornit de la ce simteam ca vreau sa inteleg pana la a lua decizii si a face pasi catre schimbari radicale, esentiale si benefice. Iti sunt recunoacatoare pentru rabdarea si sustinerea cu care ai abordat situatia, esti pilon in schimbarea mea si iti multumesc pentru ca esti!

Cristina Iacob

Înainte de procesul cu Mihaela eram foarte bulversată și nevoasă pe cei din jur, pe circumstanțe, pe oricine. Obișnuiam să dau vina pe orice și pe oricine pentru neajunsurile mele, pentru imposibilitatea de a schimba lucrurile așa cum îmi doream eu. Toată lumea era de vină, mai puțin eu. Procesul parcurs cu Mihaela, te ajută să-ți vizualizezi viitorul într-un mod pozitiv, îți dă ocazia să vezi că lucrurile pot sta cu totul altfel decât le vedem noi…nu gri, ci multicolore. Procesul te învață să visezi, deoarece din visuri s-au ridicat imperii…și ce este și mai important este faptul că te ajută să ai încredere în tine, căci de fapt de aici pleacă totul. Te ajută să descoperi lucruri despre tine de care nu erai conștient, calități evidente care pentru tine erau inexistente, să asculți și poveștile altor persoane, să comunici deschis, să faci complimente și să fii complimentat, te ajută să te deschizi, pur și simplu, față de tine și față de oameni, te ajută să iei decizii. Acum lucrurile sunt mult mai clare pentru mine, știu cine sunt și încotro vreau să mă îndrept, și mai știu că singura persoană din lume care mă poate ajuta…sunt eu. Îi mulțumesc Mihaelei pentru ocazia și sprijinul oferit și le mulțumesc colegilor cu care am făcut echipă. Am descoperit că în lume sunt foarte mulți oameni de calitate, care te așteaptă să-ți dea o mână de ajutor, atunci când ești pregătit să o primești.

Cristina Dobrescu

Când Universul mi-a scos-o în cale pe Mihaela, mă aflam într-o perioadă de impas în viața mea profesională. După 5 ani de joburi în diferite domenii în mediul corporatist și alți 10 în advertising, intrasem într-un ritm atât de alert încât simțeam că îmi pierdusem, cumva, echilibrul între viața profesională și cea personală. Cu toate astea, din interiorul meu primeam semnale că există acolo ceva extraordinar, nedescoperit încă si că trebuie să “sap” mai mult, să explorez. Simțeam că dacă fac asta, dacă parcurg drumul înapoi spre mine și descopăr acea putere interioară, acel De Ce personal, totul se restartează, se echilibrează și capătă sens. Alături de Mihaela m-am simțit ascultată și acceptată, apreciată și deloc judecată, iar toate astea mi-au creat mediul perfect să pot aborda liber si creativ tot ce inside-ul îmi pregătise, să privesc cu incredere spre ce îmi doream să îmbunătățesc la mine și să pornesc în călătoria ce urma să se creioneze atât de fain. Mihaela, cu blândețe, în stilul ei magic, a reușit să mă disciplineze, să mă determine să privesc obiectiv în jurul meu și să-mi desenez modalități noi de realizare profesională. M-a încurajat să experimentez ineditul în raport cu ceilalți, dintr-o perspectivă de detașare, de selecție și integrare, atât de sănătoasă și firească, ce mi-a oferit mai multă claritate asupra oamenilor, lucrurilor și vieții, în general. Mi-a oferit suport pe tot acest drum, nu numai prin sesiunile de coaching, ci și de fiecare dată când a simțit că astfel mă poate cunoaște mai bine. Mihaela este mai mult decăt un coach profesionist, este un om minunat, esență de femeie, mereu tonică și zâmbitoare, cu o energie fantastică, pasionată de tot ce face, cu care ajungi să dezvolți o relație completă, dacă și tu te deschizi la fel de frumos și autentic cum o face ea. Iar la finalul fiecărei sesiuni, concluzia va fi mereu aceeași: “Wow, a fost magic! Mulțumeeeeeeesc!!!”

Alexandra Petrescu