Pentru părinți preocupați de cariera copiilor lor
Aceasta este șansa ta să adresezi orice întrebare despre orientarea în carieră, planificarea educațională și gestionarea provocărilor adolescenților. Fie că te preocupă cum să sprijini copilul să ia decizii informate, cum să îl motivezi sau cum să îl ajuți să-și descopere abilitățile și vocația, îți voi oferi îndrumări personalizate și soluții practice, aplicabile imediat.
În peste 10 ani de experiență, am lucrat cu peste 1000 de părinți și adolescenți, oferind claritate și direcție în momentele esențiale.
Pe baza întâlnirilor 1:1 și a experienței acumulate în programe și ateliere, vreau să împărtășesc cu tine răspunsuri și strategii care să facă diferența în viața copilului tău.
După ce am lucrat cu peste 1000 de adulți și tineri în sesiuni de coaching individual și ateliere susținute în licee și universități, am dezvoltat un program care oferă rezultate concrete.
Programul Orientare în carieră cu pasiune presupune parcurgerea a 8 module, ajutând tinerii să treacă de la incertitudine și nesiguranță, la încredere și un plan educațional și de carieră bine definit.
După ce am aplicat acest program, părinții mi-au spus că și-au văzut copiii siguri și optimiști cu privire la viitorul lor.
Astăzi, vreau să îți împărtășesc din experiența mea, să răspund la întrebările tale și să te ajut să-ți sprijini copilul în crearea unui viitor sigur și împlinit. În această sesiune de Q&A, vom discuta despre provocările care te preocupă și îți voi oferi soluții practice și concrete pentru a transforma incertitudinile în direcții clare și pași siguri spre succes.
Poți să alegi să amâni, gândindu-te că poate vei găsi răspunsurile pe cont propriu. Dar fiecare zi în care ezităm poate însemna mai multe întrebări fără răspuns și mai mult stres în fața deciziilor importante.
Sau poți să faci pasul acum: participă la sesiunea Q&A și primește răspunsuri clare, soluții practice și îndrumare personalizată pentru a-l sprijini pe copilul tău să-și construiască viitorul. Viitorul lui începe cu acțiunea ta de azi.
Block "popup-newsletter" not found
Pentru părinți preocupați de cariera copiilor lor
Vei primi pe mail link-ul de ZOOM pentru întâlnire